Cum să te pregătești pentru un test de vedere? 5 sfaturi

458
Cum să te pregătești pentru un test de vedere? 5 sfaturi

Pregătirea pentru un test de vedere poate fi benefică deoarece poate ajuta la asigurarea unei evaluări precise a sănătății ochilor. Cu cât oferi mai multe informații optometristului, cu atât acesta poate stabili mai bine contextul general și va putea realiza o evaluare completă. Un control optometric, în orice moment al vieții, poate scoate în evidență cele mai mici simptome ale unei afecțiuni oculare. Descoperite în faza de debut, acestea pot fi tratate mai eficient.

1. Programează consultul optometric

Ochii sunt organe importante, o fereastră către sănătatea generală a corpului. Consultul optometric periodic este deosebit de important pentru a menține bunăstarea oculară pe termen lung. În timpul examinării, nu numai că se pot detecta problemele de vedere, dar se pot depista și anumite boli sistemice care își pot pune amprenta și asupra vederii.

Nu este bine să aștepți până când apar probleme de vedere pentru a te programa la un consult optometric! Indiferent dacă ai sau nu afecțiuni oculare, ar trebui să mergi un consult de specialitate o dată la doi ani. În schimb, dacă te numeri printre persoanele cu tulburări de vedere diagnosticate, ai nevoie de o examinare oculară anuală sau chiar mai des. Beneficiază de un test de ochi gratuit în Constanța, dacă faci chiar acum programarea online!

Consultul optometric este o procedură nedureroasă. Pe durata acestuia, optometristul va efectua o serie de teste pentru a evalua starea de sănătate a ochilor tăi. Acestea pot include verificarea vederii de aproape și de departe, a vederii periferice și a  presiunii oculare. Specialistul poate stabili un diagnostic corect și poate să îți prescrie un tratament adecvat, personalizat nevoilor.

2. Pregătește istoricul medical și familial

Pregătirea unui istoric medical și familial detaliat este o etapă, înainte de consultul optometric. Un astfel de istoric nu ar trebui să omită niciun detaliu legat de sănătatea ochilor. Trebuie să cuprindă toate afecțiunile oculare pe care le-ai avut, intervențiile chirurgicale și orice leziuni la ochi. Notează datele specifice, dacă îți poți aduce aminte, cum ar fi când a avut loc intervenția chirurgicală sau când ai fost diagnosticat cu o anumită afecțiune! Cunoașterea istoricului te poate ajuta să previi sau să tratezi mai eficient eventualele probleme de vedere.

Multe probleme de vedere pot fi ereditare, așa că dacă ai membri de familie care au avut probleme de vedere sau boli oculare, ar trebui să știi despre ele. În plus, există boli cronice care favorizează apariția unor afecțiuni oculare. Dacă sunt cunoscute, optometristul va știi cum să abordeze cazul tău și cât de frecvent trebuie să te monitorizeze. Marele avantaj al consultației optometrice este că poate evidenția cele mai mici modificări apărute în structura ochilor, care de multe ori nici nu au produs simptome sesizabile.

3. Întocmește lista cu medicamente și suplimente alimentare administrate

Medicamentele și suplimentele alimentare pe care le consumi pot avea un impact semnificativ asupra sănătății ochilor. Un număr mare de medicamente, inclusiv suplimentele, pot avea efecte secundare care afectează vederea sau sănătatea ochilor.

De aceea, este deosebit de important să ai o discuție deschisă și sinceră cu optometristul despre produsele administrate. Pentru a fi sigur că nu uiți niciun detaliu important, ar fi util să faci o listă cu toate medicamentele și suplimentele, înainte de consultație. Aceasta ar trebui să includă numele produsului, doza, frecvența cu care a fost luat și orice efecte secundare pe care le-ai observat. În acest fel, specialistul va avea o imagine completă a situației tale de sănătate și va putea să îți ofere cel mai bun plan de tratament.

4. Nu uita prescripția medicală

Dacă ești cunoscut cu afecțiuni oculare, trebuie să aduci prescripția medicală și să ai la tine ochelarii sau lentilele de contact pe care le folosești în mod curent. Aceste dispozitive optice vor fi analizate de optometrist pentru a determina eficiența lor actuală în corectarea vederii.

Specialistul va dori să-ți evalueze vederea atât cu ochelarii sau lentilele pe care le porți, cât și fără acestea. Acest lucru îi permite să compare și să înțeleagă mai bine starea actuală a ochilor tăi. În funcție de rezultatele evaluării, acesta poate decide să ajusteze dioptriile ochelarilor sau lentilelor tale. Vorbim de un proces obișnuit și necesar pentru a îmbunătăți sau a menține calitatea vederii.

Dacă este necesară ajustarea dioptriilor, este posibil să fie nevoie de o nouă pereche de ochelari sau de un nou set de lentile de contact. În această etapă, este important să fii deschis la comunicare, pentru a înțelege mai bine schimbările care se fac și cum te vor afecta ele. Poți achiziționa noile dispozitive de corecție dintr-un magazin de ochelari în Constanța, locul în care ai la dispoziție zeci de modele și variante de la producători diferiți.

5. Alcătuiește o listă cu întrebări

Înainte de a merge la un consult optometric, este bine să te gândești la simptomele pe care le-ai observat în legătură cu vederea ta. Dificultățile de vedere la distanță sau de aproape, vederea încețoșată, durerile de cap frecvente, ochii roșii sau uscați și sensibilitatea la lumină sunt semnale care ar trebui să te trimită imediat la un control de specialitate.

Pentru a te asigura că discuția cu optometristul va fi productivă, îți poți nota întrebările specifice pe care le ai în legătură cu vederea. Specialistul poate să abordeze situația într-un cadru mai larg. Este posibil să discute despre stilul tău de viață, inclusiv despre obiceiurile alimentare, activitatea fizică, utilizarea computerului și a altor dispozitive digitale. Aceste informații îl vor ajuta să îți ofere sfaturi personalizate pentru îmbunătățirea sănătății ochilor, întrucât anumite comportamente pot influența negativ vederea.

Dacă ești bine pregătit și ai răspunsurile la toate posibilele întrebări ale optometristului, vei avea o experiență plăcută și mai eficientă! Nu aștepta apariția primelor simptome pentru a merge la un control optometric! Examinarea periodică este importantă și eficientă și nu trebuie neglijată, atunci când îți dorești menținerea sănătății ochilor și a vederii!